Ştiu că aşteptaţi de la mine sfaturi concrete care să vă garanteze că o alimentaţie este sănătoasă atunci când se bazează pe produse din regnul vegetal. Ştiu că am rămas datoare cu unele capitole, fierul, vitamina B12 mai ales, care agită mult apele alimentaţiei vegane. Nu le uit. Dar astăzi vreau să mă refer la altceva, pentru că multe mesaje de la voi m-au făcut să meditez la asta. Anume dacă şi când este cazul să devenim vegetarieni sau, mai ales (că aici sunt schimbările radicale), vegani. Subiectul poate părea ridicol, odată ce eu însămi sunt vegană. Cum adică, tocmai eu să pun problema dacă e potrivit să mâncăm exclusiv vegetale?! Dragii mei, din partea mea ar fi perfect ca de mâine niciun pui de găină să nu mai fie tocat, nici un peşte să nu mai moară sufocat şi nicio vacă să nu mai fie considerată un izvor nesecat de lapte şi atât. Dar ştim foarte bine că oamenii, cei mai mulţi, trec la alimentaţia vegetală îndeosebi pentru propria sanatate. Mai târziu, mulţi îşi dau seama şi de laturile etice ale demersului lor. Este momentul care mă bucură cel mai tare. Dar prima mişcare este să se gândească că astfel vor deveni mai sănătoşi. Dacă înţeleg că acesta este un obiectiv pe termen lung, sigur că au dreptate. O alimentaţie vegană construită corect este un factor sanogenetic serios, după cum aceeaşi alimentaţie vegană, dar incorect urmată poate fi un factor de risc pentru sănătate. Dar cum cred că mai spuneam şi în alte postări, rezultatele nu se văd… mâine sau peste două luni (sigur, în afară de efectele placebo…), pentru că mâncarea nu acţionează ca un antibiotic, să omoare microbul şi să ne scape imediat de febră.

Unii m-au întrebat dacă chiar merită schimbarea. Din punctul meu de vedere, da. Sunt studii serioase care confirmă asta. Dar nu se pot oferi garanţii. Deci dacă ai cele dubii, mai bine nu te osteni să o faci. O viaţă de chin (da, chin, dacă stai tot timpul cu gândul la cotlete în sânge şi omlete, este foarte posibil ca sentimentele de frustrare să te ajungă şi să te îmbolnăvească!) sigur e fără rost.

Spun totuşi că merită încercat, dar eu o spun din postura celui care nu s-a omorât niciodată după carne sau ouă (chiar din contră). Mai mult, o spun din postura celui care astăzi se simte profund vinovat că a fost atât de îngust la minte încât nu a înţeles laturile etice şi ecologice ale problemei mai demult şi nu a devenit vegan acum mai multă vreme.

Mai spuneam undeva, într-un răspuns la o întrebare de-a voastră că organismul învăţat cu alimente de origine animală are nevoie de un anume timp pentru a se adapta la alimentaţia vegană. Nu mult, câteva luni, până se obişnuiesc intestinele cu fibrele în cantitate mare. Poate aţi observat, mulţi vegani sunt vechi vegetarieni, care au renunţat la carne şi care au consumat oricum multe vegetale şi înainte să se lase şi de ouă, şi de lactate. Eu mă număr printre aceste persoane. Înainte să devin vegană, am stat şi mi-am facut “socotelile” şi am observat că în afară de puţin lapte şi niţică brânză, practic nu mai mănânc nimic animal, deci pot face trecerea fără probleme.

Dar… dar… şi aici e marea problemă: am fost (şi sunt) sănătoasă, în afară de belelele obişnuite care ne sâcâie pe toţi din vreme în vreme. Nu am avut niciun fel de probleme colaterale care să îngreuneze trecerea respectivă.

Şi aici ajungem la ceea ce vroiam de fapt să spun, la ideea principală a acestui articol. Există multe persoane care au suferinţe serioase, cronice, care nu s-au vindecat sau nici măcar nu s-au ameliorat prin tratamentul alopat obişnuit. Aceste persoane au văzut emisiuni, au citit cărţi în care oameni pretind că s-au vindecat de boli incurabile trecând brusc la o alimentaţie vegană sau raw vegană. Şi atunci se hotărăsc să facă şi ei pasul, fără să se gândească serios dacă organismul lor, şi aşa slăbit de boală, poate face faţă. Aş sublinia că eu sunt foarte rezervată când vine vorba să cred cazuri de vindecare miraculoasă doar prin suc de… (completaţi pe linia punctata voi). Nu trece limfomul sau scleroza multiplă sau Alzheimerul cu esenţă de morcov sau cu smoothie cu spirulină. Din păcate. De cele mai multe ori, cazurile respective sau au avut un diagnostic greşit de la început, sau pur şi simplu au avut în mod natural o evoluţie pozitivă, pentru că se mai întâmplă şi astfel de lucruri pe lumea asta. Sau hai să spunem, par absurd, că s-au vindecat de la suc de… nimic nu ne poate face să extindem evoluţia favorabilă a unui caz izolat la toţi pacienţii. Nu mi-a plăcut niciodată să dau oamenilor speranţe false.

Să revenim la subiect. Din nefericire, oamenii se pot şi îmbolnăvi. Pot face cancer, pot face boli autoimune invalidante şi câte altele. În astfel de situaţii organismul este deja suprasolicitat de lupta cu boala, de eforturile de a tolera medicamentele uneori toxice (dar nu mai puţin utile). Organismul bolnav poate avea necesităţi nutriţionale diferite de cel sănătos. Ce vreau să spun de fapt?! Vreau să spun că nu este cazul să ne gândim la veganism ca la o izbăvire, ca la o soluţie, un tratament aplicabil exact atunci când suntem grav bolnavi. Ades un astfel de viraj brusc alimentar ne poate prinde pe picior greşit şi ne poate dezechilibra, îndeosebi dacă înainte am fost mari consumatori de produse animale. Dacă până ieri aveai carne pe masa de 3 ori pe zi, nu poţi obliga metabolismul să se descurce de astăzi înainte numai cu seminţe de chia şi tofu! Desigur, există şi excepţii, oameni care au făcut-o şi pentru care a fost ca o briză de aer proaspăt. Este vorba îndeosebi de persoanele cu boli cardio-vasculare sau diabet, la care alimentaţia vegană este în mod particular benefică. Dar de aia este vorba de excepţii. Cât despre veganii care se îmbolnăvesc (deşi n-am exemple printre cunoştinţe, dar nu pot generaliza), la ei metabolismul este deja învăţat deci nu există niciun fel de reticenţe.

Ar fi şi o morală: dacă chiar credeţi că vă ajută să deveniţi vegani şi că nu veţi regreta asta ulterior (poftele, ah poftele), faceţi-o acum. Nu aşteptaţi să vă îmbolnăviţi pentru a o face. Şi alegeţi o variantă cât mai puţin restrictivă, pentru că prea multe restricţii sunt o cale către renunţare şi eşec.