Mă gândeam să scriu un articol..” din inimă”, legat de experienţele avute cu postarea mea de data trecută. Însă m-am răzgândit pt că atunci chiar aş fi putut fi acuzată “pe bune” de incompetenţă, nefiind psiholog. Deci am renunţat. Rămân însă cu un mare semn de întrebare: de unde atâta intoleranţă?! Din păcate, ea nu e specifică românilor şi nu se adresează strict veganilor. Chiar dacă nu e de multe ori uşor, trebuie să încercăm să ne păstrăm mintea deschisă şi să fim cât mai puţin tributari unor idei preconcepute. Îmi amintesc când odraslele mele erau mai mici şi fuseseră lovite de febra lui Harry Potter. Toţi adulţii din jurul meu erau revoltaţi şi criticau seria respectivă, critica fiind cu atât mai acerbă, cu cât volumele mult dorite de copii erau şi ff scumpe. Că e o amestecătură de poveste aiurită, că e plin de blasfemii şi lucruri incorecte… Ca să îmi pot da cu părerea, singura mea soluţie a fost să mă apuc să citesc eu însămi cărţile. Şi, sincer, mi-au plăcut. Ce-are Harry Potter cu veganismul?! Nimic direct, e doar o experienţă pe care am vrut să v-o împărtăşesc. Legat de asta, însă, aş întreba detractorii veganismului: de unde ştiţi cum este dacă nici măcar nu aţi încercat?! Nu ar fi mai bine să vă bazaţi părerile pe experienta personală, totuşi?! Îmi dau seama că schimbarea obiceiurilor alimentare este o încercare foarte foarte dificilă şi nu o spun cu ironie sau în glumă. Şi cred că de aici se trage şi atitudinea negativă faţă de vegetarieni şi vegani, atitudine potenţată de informaţiile absolut confuze şi discordante referitoare la nutriţie ce se regăsesc în media de orice fel. Înainte să termin cu divagaţiile, o rugăminte pentru vegani: să învăţăm din intoleranța altora că trebuie să fim noi înşine toleranţi. Pentru mine, toleranţa este o altă faţă pozitivă a veganismului.

Să lăsăm, însă, discuţiile de principiu şi să ne referim la ceva concret, de care eu însămi m-am împiedicat: cum se descurcă veganii când pleacă de-acasă cu mâncarea?! Că doar este vreme de concedii. În plus, suntem mulţi cei care trebuie să călătorim şi în cadrul profesiei… ce ne facem?! Dar la o masă oficială?! Ce mâncăm?!

Să încep cu ultima: mesele oficiale. În general, aici este simplu. Dacă avem noroc să fie zi de post, pe mese va sigur cel puţin un preparat fără ingrediente de origine animală. Chiar dacă nu este post, întotdeauna vă puteţi baza pe alune la aperitiv, pe salate, murături sau garnituri de legume, ca şi pe fructe la desert. Nici nu se va observa că mâncaţi altfel decât cei din jur, rămânând la latitudinea voastră dacă vreţi sau nu să vă “mărturisiţi” obiceiurile alimentare colegilor. Mai ales dacă sunteţi de sex feminin, “ciugulitul” de vegetale va părea perfect normal. Am fost de curând la o recepţie pusă la punct de o organizaţie care se ocupă de.. produse din carne şi chiar şi de aici, deşi abundau alimentele specifice, am plecat cu burta plină. Legumele la grătar cu ulei de măsline şu fost excepţionale şi nimeni nu m-a întrebat de ce nu vreau o felie de… animal mort!

Plecările în deplasare sau concediu pot fi, până învăţaţi rutina, o mică piatră de încercare. Când plec în locuri în care nu am mai fost şi cărora nu le cunosc oferta de alimente, iau în bagaje punguţe de fructe uscate şi alune, pentru gustări, ca şi 4-5 cutii de pate de soia şi humus. În oraşele româneşti sau europene ştiu sigur că în lanţurile de magazine cu care suntem toţi obişnuiţi voi găsi conserve cu “baked beans “(fasole în sos tomat), năut sau linte cu sos, ghiveci (denumit uneori altfel, dar “dat de gol” de pozele de pe ambalaj), tabbouleh, ca şi o ofertă foarte diversă de salate gata preparate şi legume şi fructe proaspete.La cât se discută astăzi despre importanţa lor, nu există prăvălie cu vitrină frigorifică în care să nu fie casolete cu salată. Recent am găsit şi cartofi fierţi şi condiţionaţi în borcane sau pungi (la Lidl din Franţa sau Belgia), numai buni de pus într-o salată. Spre uimirea mea, am văzut că majoritatea restaurantelor mici (pentru că în cele mari nu merg) au şi feluri vegetariene sau vegane în meniu. În extremis, la orice fast food există astăzi salate şi cartofi prăjiţi. N-or fi cartofii prăjiţi prea sănătoşi, dar nu moare nimeni dacă îi mănâncă din când în când. Dacă plecaţi într-un loc pe o perioadă mai lungă, încercaţi să găsiţi în zonă magazine cu produse bio sau sănătoase. Garantat magazinele acestea au şi tofu sau paste vegetale. Dacă plecaţi la ţară, la rude, daţi iama în grădină şi livadă şi o să mâncaţi sigur chiar mai sănătos decât acasă!

Niciodată nu mi-a plăcut să plec la “all inclusive”, pentru că îmi place să îmi gândesc singură mâncarea. Când eşti vegan, acest “all inclusive” este şi mai problematic, de aceea de multe ori e mai bine să vă gândiţi la o soluţie gen “self catering”, unde vă descurcaţi singuri. Va fi ceva mai ieftin, chiar dacă puţin cronofag. Dacă totuşi doamnele s-au săturat să muncească la bucătărie, garantat vor găsi şi la all inclusive legume şi fructe. În ţările orientale există o mulţime de antreuri şi de feluri principale pe bază de năut, vinete, dovlecei, iar în Orientul Îndepărtat o bună parte din mâncăruri sunt vegane pur-sânge. O problemă pe care nu am rezolvat-o, încă, este mâncarea din avion. Multe linii aeriene au alternative fără carne în meniu. Din ce în ce mai multe au şi variante vegane, dar doar pe zborurile lungi. Alegeţi Vegetarian Oriental Meals, Vegetarian Western meal sau Vegetarian vegan meal. Am văzut şi Raw vegetarian meal, dar la o singură linie aeriană. Cum zborurile noastre sunt de regulă de scurtă durată şi nu sunt oferite astfel de meniuri dichisite, luaţi-vă de acasă mâncarea şi gata!

În acelaşi timp, nu vă culpabilizaţi dacă, în vacanţă fiind, aţi omis, din nebăgare de seamă, ca pe ambalajul unui produs scria că are şi puţin praf de zer, ou sau alt ingredient animal. Mai greşim, asta este… Vacanţă plăcută! Voi reveni curând cu subiecte mai… pământene..