Sunt vegetariană de mult timp, iar vegană, de aproape 2 ani. Am ales acest stil de viaţă din respect din compasiune pentru fiinţele vii şi mi-am asumat respectivul parcurs, chiar dacă uneori mi-a fost greu. Fie că m-am lovit de lipsa de înţelegere din partea familiei şi prietenilor, fie că m-am aflat în situaţia de a nu găsi la îndemână nimic de mâncare fără să existe ingrediente de origine animală. Timpul pierdut prin magazine la citit de etichete, nervii făcuţi prin restaurante unde întrebi din ce e făcută mâncare şi e greu de găsit ceva fără lactate, carne sau ouă… sunt momente pe care mi le amintesc prea bine şi cu multă neplăcere. Şi, da, a fost greu să renunţ la produsele lactate. O recunosc şi eu şi o recunosc mulţi alţii. Ia puţin timp şi un picuţ de voinţă, dar se poate. Vreau să subliniez că nu consider alimentaţia vegană perfectă pentru organism. Ea nu tratează şi nu vindecă boli sau neplăceri curente (deşi pe mine m-a scăpat de câteva “mărunţişuri”, dar ăsta a fost un bonus neaşteptat). Nu ne scapă, doamnelor, nici măcar de celulită sau riduri şi nici nu este o cură de slăbire… Scapă însă de moarte şi chin animale pe care, direct sau indirect, le sacrifică toţi omnivorii, că le place să o recunoască sau nu. Şi din cât de ofensiv răspund de obicei la ceea ce spun veganii, cred că se simt şi ei pe undeva vinovaţi, deşi eu, una, sunt departe de a-I învinovăţi. E greu să îţi schimbi obiceiurile alimentare, foarte greu…

Dar să revenim… E bine să ştiţi că alimentaţia vegană incorectă poate fi dăunătoare pentru metabolismul nostru, dacă nu luăm seama la unele capcane. Însă este vorba de chestiuni minore, care se pot rezolva cu uşurinţă, spre deosebire de problemele majore cu care se pot confrunta mâncătorii de carne (exces de colesterol, de grăsimi săturate, care încarcă vasele şi inima, scăzând calitatea vieţii, favorizând boli degenerative numeroase) şi pe care nu le pot soluţiona decât dacă renunţă complet la respectivul mod de alimentaţie sau dacă iau medicamente cu numeroase efecte adverse. Problemele noastre, ale veganilor, vin de regulă din aceea că alimentele sunt foarte bogate în fibre vegetale şi săruri insolubile, care fac dificilă absorbţia unor elemente minerale, mai ales dacă necesităţile noastre sunt mari. Punctele sensibile sunt Calciul şi Fierul, iar cel colateral, zincul (care, însă, se rezolvă de la sine dacă asigurăm calciul şi fierul, pentru că zincul se găseşte în aceleaşi alimente cu acestea). Dacă suntem tineri şi încă mai creştem sau dacă suntem la “a doua tinereţe” şi oasele noastre sunt în pericol de osteoporoză, necesarul de calciu este mai mare. Iar dacă suntem copii sau femei în perioada fertilă (şi ciclurile lunare ne fac să pierdem sânge şi, deci, fier), necesarul de fier este mai mare. Vom vedea în articolele următoare cum putem rezolva necesităţile de elemente minerale cu sau fără ajutorul unor suplimente. Mă voi referi inclusiv la copii, pentru că mi se pare de înţeles că într-o familie de vegani şi copiii să crească la fel, desigur, cu o atenţie sporită la aportul corespunzător de nutrienţi.

În afară de minerale, un punct critic sunt două vitamine care se găsesc numai în alimente de origine animală, vitamina D şi vitamina B12. Le voi dedica câte un articol întreg, deci.. aveţi puţintică răbdare. Voi avea mare grijă să demontez şi mitul alimentaţiei vegane nefireşti, argumentat prin absenţa celor două vitamine. Uneori mă uimesc argumentele anti-vegane… cât de puerile şi puţin documentate sunt…

Dacă cum aşteptaţi să urmeze multe paragrafe cu multe alte probleme vegane şi cum trebuie ele să fie corectate, aşteptaţi degeaba J Asta este tot! Cum… nu au veganii probleme şi cu proteinele?! Doar este prima întrebare care ni se pune “Şi de unde-ţi iei proteinele?!” Nu, nu au absolut deloc… Alimentaţia din care nu lipsesc diverse cereale integrale şi leguminoase (inclusiv produsele din soia, adevărate concentrate proteice) aduce proteine mai mult decât suficiente, iar constelaţia de aminoacizi este cât se poate de adecvată. Voi vorbi pe îndelete despre asta mai târziu. A, dar poate că sunt problematici acizii graşi omega 3 cu lanţ lung?! EPA şi DHA?! Doar ei se găsesc numai în vietăţi marine şi sunt foarte importanţi pentru sistemul nostru nervos, sunt antiinflamatori, esenţiali în simţul vederii, antidepresivi… etc… ce fac veganii fără ei?! Of… EPA şi DHA nu sunt substanţe esenţiale. Organismul nostru le sintetizează, adevărat că la un randament mic, din acid linolenic, din care veganii consumă din plin. Oricât de mică ar fi sinteza aceasta, ea pare a fi suficientă, şi încă nu numai pentru vegani. Observaţi că am scris că ei se găsesc în alimente marine (peste oceanic de apă rece). Oare câţi din străbunicii noştri, crescuţi pe la poale de Carpaţi, mâncau peşte oceanic?! În cel mai bun caz mâncau peşte din iaz sau rău, ori aceşti peşti sunt săraci în acizi omega 3 cu lanţ lung. Şi sigur nu au avut de suferit, organismul lor a ştiut cum să se adapteze. Oricum, există suplimente vegane de omega 3 cu lanţ lung, care pot fi o soluţie pentru cei super-conștiincioși. Şi atenţie: în acelaşi sens aceste substanţe ar putea fi o problemă şi pentru carnivori, din care foarte puţini sunt consumatori regulaţi de peşte. Deci este vorba de o falsă capcană pentru vegani.

Gata, termin aici şi voi continua în curând… până atunci, poftă bună la verdeţuri!