Înainte de a continua cu nucile şi alte fructe oleaginoase, să stăm niţel de vorbă despre produsele mai … exotice, multe dintre ele de mare ajutor în gătitul vegan. Mă refer în primul rând la sosul de soia şi la miso. Amândouă dau gust bun mâncărurilor noastre, nota aceea de “umami” care este cheia către un fel de mâncare delicios. Dacă sosul de soia se găseşte şi în supermarketuri la preţuri modice (atenţie, totuşi, alegeţi produsul care e făcut din soia fermentată natural, nu pe cel colorat cu caramel în care soia e mai mult cu numele … în fond, o sticlă mică ţine mult), miso e cam scump şi de el puţină lume a auzit si putini il folosesc. Pasta miso e făcută tot din soia fermentată şi vă garantez că schimbă gustul în bine la orice, de la ciorbiţă, la mâncarea de cartofi. În plus, este extrem de sănătoasă. Am văzut miso organic de vânzare pe site-urile de sănătate şi preţurile mi-au ridicat tensiunea până la cer. Aceleaşi produse le cumpăr din afara ţării cu maximum 3 euro … iar aici le-am găsit cu echivalentul a 7,8 dacă nu chiar 10 euro. Am cumpărat miso organic dintr-un magazine Carrefour italian cu 2,5 euro. Nu ştiu de unde apar aceste diferenţe de preţ dar, în fond, nu ne scoate nimeni banii din buzunar cu forţa, nu?!? Pe de altă parte, cine caută, găseşte. Trebuie să fii descurcăreţ! Există o firmă din Cluj care are un site cu produse coreene. Pentru doritori, nu strică să vă uitaţi (http://koreanfood.ro/). Merită.

Şi mai este ceva. Astăzi toţi românii călătoresc. Nu trebuie să mergi în Asia (deşi mulţi o fac), ajunge să te deplasezi niţel mai la vest. Când plecaţi, dragii mei, interesaţi-vă unde sunt magazinele cu profil asiatic din zona în care vă duceţi (de multe ori le găsiţi chiar pe net). Aveţi astfel ocazia să vă aprovizionaţi cu sosuri diverse, miso, preparate din soia, preferatele mele mochi (prăjiturele din orez lipicios cu umplutură de pastă de susan sau fasole roşie), lapte de cocos de toate felurile şi în toate formele de prezentare şi câte şi mai câte, la preţuri acceptabile. Am descoperit aşa ceva în toate oraşele Europei, ca să nu mai spun că am găsit lapte de soia într-un carrefour din Bruxelles cu 1 euro cutia! Asta în condiţiile în care la noi cea mai ieftină marcă de lapte de soia fortificat, cea de la Lidl, nici nu mai este importată (lipsa de cerere…) şi oricum costă cam 1.5 euro. Într-unul din articolele viitoare vom discuta şi despre diferitele soiuri de lapte vegetal, nicio grijă. Revenind, sigur că nu e raţional să te gândeşti că îţi poţi aduce lapte de soia în bagaje. Dar că, în loc să dai bani pe eternii magneţi pentru frigidere sau pe alte suveniruri cu care nu ai să ştii ce să mai faci peste doi ani, poate fi mai înţelept să îţi cumperi un miso făcut ca la mama acasă… asta da, cred că e ceva la care merită să cugeţi… Pentru cine are drum la Bruxelles, nu uitaţi să intraţi aici: http://en.yelp.be/bâz/kam-yuen-supermarket-bruxelles! Sau la magazinele fraţilor Tang de la Paris! Dacă e prea departe, Cluj Napoca e sigur mai aproape J

Bun, rămăsesem la fructe oleaginoase. Adică la tot poporul de nuci, alune, arahide, fistic, măsline, etc. Nu discutăm aici cât de sănătoase sunt. Asta rămâne pe altă dată şi cred că deja ştiţi. Eu sunt de-a dreptul dependentă de ele, migdalele şi alunele de pădure fiind gustările mele favorite. Dar mereu mi-au făcut gaură-n buget. Până ce am descoperit băcăniile cu “sac”, cele despre care v-am sâcâit şi în articolul trecut. Dacă până deunăzi îmi luam migdale din supermarket, fie vărsate, fie în pungi (am avut de mai multe ori neplăcerea să nimeresc produse râncede şi mucegăite, de numai lipsa timpului m-a făcut să nu apelez la ANPC), acum iau “de la grec” sau de la cei asemenea, unde produsele sunt la jumate de preţ şi sigur bune (pt curioşi: kilul de migdale este 40-45 lei, faţă de 85 la Kaufland). Un prieten m-a întrebat dacă sigur sunt bune produsele “grecului”. Cum să nu! Doar şi supermarketurile sau cei care ambalează alune şi nuci în punguţe tot “la sac” se aprovizionează. Toţi sacii ăştia trec prin vamă, unde sunt atent controlaţi de autorităţile sanitare. Nu face nimeni trafic sau contrabandă cu sacul de fistic… fie şi numai pentru că e prea mare, nu ai cum să-l ascunzi şi parcă nu merită. Deci, din punct de vedere al siguranţei, aveţi încredere. Atenţie! Nu cumpăraţi niciodată seminţe sau fructe oleaginoase gata tocate! Din cauza grăsimilor nesaturate râncezesc foarte repede şi-n loc de bine, ne pot face foarte, foarte rău. Mai bine vi le tocaţi singuri!

În plus, pentru că vorbim de bani, vă puteţi întotdeauna orienta către o variantă mai ieftină de fruct oleaginos, chiar dacă reţeta cere un produs mai scump. De exemplu, mie îmi place mult pesto vegan. Dar mugurii de pin par a fi făcuţi din aur, cel puţin ca preţ! Ei pot fi însă înlocuiţi cu uşurinţa cu versatilele nuci caju, sau chiar cu nuci autohtone şi gustul nu va avea de suferit. Am văzut multe reţete care cer nuci braziliene, pecan sau macadamia, care au întotdeauna preţuri mari. Ca trufandale ni le putem permite toţi dar, când vine vorba de o reţetă care are nevoie de o cantitate mai mare, bazaţi-vă pe caju. Merge perfect în orice şi are o valoare nutritivă ridicată (proteinele din caju sunt mai complete decât cele din alte fructe oleaginoase)

Gata, termin. Voiam să spun cate ceva şi de măsline dar rămâne pe data viitoare!

Doar ca să ştiţi: la cafea şi la măsline nu fac economie!